Jan 052017
 

A fost sau n-a fost? Despre Holocaust vorbim, oricat vi s-ar parea de stupid ca o asemenea oroare poate fi pusa la indoiala. Poate ca “post-truth” o fi cuvantul anului 2016, dar optiunea de a ignora faptele in favoarea unui discurs care zgandare emotii si confirma prejudecati nu e o chestie noua. Dupa cum nu e noua nici doza de tupeu care insoteste genul asta de exercitii, invocarea libertatii de exprimare ca aparare a dreptului la minciuna si atacarea adversarilor atunci cand indranesc sa te contrazica. David Irving, un scriitor cu pretentii de istoric, a mers pana acolo incat, atunci cand Deborah Lipstadt l-a acuzat de manipulare, falsificare a documentelor si negare a Holocaustului, a dat-o in judecata si pe ea, si pe editura care a publicat-o (Penguin Books). “Denial” e povestea acestui bizar proces de calomnie, in care acuzata a fost nevoita sa-si probeze nevinovatia – aparent sistemul juridic britanic nu functioneaza asa cum stim din filmele de Hollywood, “innocent until proven guilty”.
Dincolo de subiectul dureros de actual, e un film sobru si bine jucat – chiar daca putem banui finalul, tensiunea e construita plauzibil, fara melodramatisme or pledoarii lacrimogene. Fapte seci si o justificare e verdictului pe mai bine de 300 de pagini. Justice at its best.

imdb 
Regia: Mick Jackson
Cu: Rachel Weisz, Tom Wilkinson, Timothy Spall

May 152016
 

Razbunatorii din familia Marvel evolueaza de la o adolescenta hormonal-aventuroasa catre o maturitate problematica: viata de adult inseamna sa intelegi consecintele propriilor fapte, sa-ti asumi victimele colaterale, sa accepti ca nu exista bine absolut ci doar bine cu nuante de gri. Sa iei in carca povara nesuferita a responsabilitatii. E, in general, zona aia pe care filmele de actiune aleg s-o lase deoparte, precum bucata din poveste care se intampla dupa “au trait fericiti impreuna pana la adanci batraneti”.
O zona pe care, anul asta, o exploreaza si eroii DC Comics in „Batman v Superman: Dawn of Justice. Asemanarile nu se opresc aici: in universuri paralele, Bruce Wayne (Batman) si Tony Stark (Iron Man) sunt macinati de traumele copilariei, de moartea parintilor, de vinovatie, neputinta si regrete tardive. Amandoi se lasa manipulati de cate un personaj negativ care si-a pus in minte sa invrajbeasca pozitivii si sa-i lase sa se distruga intre ei. Dar spre deosebire de acel Lex Luthor dement al lui Jesse Eisenberg, ce parea manat de o curiozitate de copil care scormoneste un musuroi de furnici ca sa se amuze de haosul creat, cel al lui Daniel Brühl are o motivatie profund personala, aproape justificabila. Si, spre deosebire de „colegul”sau miliardar, Tony Stark stie sa recunoasca atunci cand greseste, nu isi revizuieste opiniile doar pentru ca pe mama adversarului o cheama la fel ca pe maica-sa (really, Hollywood?). In plus, eroii Marvel au doza de auto-ironie necesara ca sa ii salveze de ridicol si justificari mai nuantate pentru pozitia morala pe care o adopta. Iron Man si sustinatorii sai sunt de parere ca Razbunatorii s-ar descurca mai bine sub supraveghere ONU din pricina ca asta ar da mai bine la public, asigurandu-le totodata spatiu de manevra, nu pentru ca autoritatile guvernamentale ar fi mai de incredere decat Capitanul America. Iar Capitanul, la randul lui, alege sa ramana in afara controlului institutional pentru ca asa isi poate ajuta prietenul din copilarie.
Pana si confruntarea intre cele doua tabere are fata umana: scena de lupta de pe aeroport e o parada spumoasa de super-puteri, actiune si umor, dar eroii astia sunt mai intai prieteni si apoi adversari, asa ca se pocnesc cu masura, in fond ce-ar trebui sa atarne mai greu, afectiunea ori principiile?

imdb
Regia: Anthony Russo, Joe Russo
Cu: Chris Evans, Scarlett Johansson, Robert Downey Jr.