Feb 202012
 

Colin e tanar, inocent, cu ochii verzi sclipind de emotie si buzele pistruiate tremurand de dorinta in preajma cele mai faimoase femei de pe planeta. Marilyn. Monroe. Venita in Anglia pentru cateva saptamani de filmari alaturi de Sir Lawrence Olivier si alti actori britanici debordand de inteligenta si talent, carora le lipseste insa elementul esential: dezinvoltura aceea la limita inconstientei care face camera de filmat sa se indragosteasca si publicul sa suspine. Colin stie ca n-are sanse in fata acestei femei, dar nu se poate abtine. Vrea s-o protejeze, sa respire in preajma ei, sa i se astearna la picioare. Vrea, ca atatia altii inaintea lui, sa creada ca e singurul care o poate intelege. Singurul care o poate salva. Cata naivitate. Femeia nu vrea sa fie salvata. Lucrurile care o distrug sunt cele care o si hranesc, adulatia si nevroza merg mana in mana si nu vrea, nu poate sa se lipseasca de ele. Nu pentru o viata linistita cu un baiat bun. Asta nu. In niciun caz.

Aflata la cel de-al treilea mariaj (de data asta cu Arthur Miller), Marilyn spera ca noul rol o va scoate din cliseul blondelor tampitele in care se scalda la Hollywood, dar platoul de filmare se transforma in camp de batalie intre doua orgolii, intre doua culturi si stiluri actoricesti. Nici starul american nu gaseste ocazia sa-si dovedeasca talentul, nici Sir Lawrence nu reuseste sa dea un suflu nou jocului sau. Singurul castigat e junele inocent care se alege cu o saptamana de flirt, un picnic la soare, un sarut si o noapte tandra. Cu mult peste orice asteptari, in tot cazul.

Habar n-am daca toate astea s-au intamplat in realitate. Scenariul adapteaza volumul documentaristului Colin Clark si putem alege sa-l credem pe cuvant. E mai putin important. Ce e mai important e ca filmul alege sa se concentreze pe un singur personaj, trecandu-le pe celelalte intr-un plan atat de secundar incat din unele abia mai vezi o schita. OK, as accepta si asta de dragul conventiei ca vedem totul prin ochii indragostitului. Insa dupa filmul asta nu aflam nimic in plus despre Marilyn. Se falfaie aceleasi clisee – femeia-copil care alterneaza intre exuberanta si depresie, intre un anume exhibitionism si o sensibilitate exacerbata, diva care se sacrifica pe altarul artei pentru ca nu stie cum sa fie fericita. Nu vad persoana de care s-a innamorat Colin. Sunt doar piese dintr-un puzzle pe care il stim cu totii, care pluteste in imaginarul colectiv de zeci de ani incoace. Idolul e in permanenta pe piedestal, chiar si atunci cand zace in pat, cu parul ravasit si privirea abulica. Ni se da de inteles ca Marilyn-cea-casnica-si-vulnerabila este foarte constienta de rolul pe care trebuie sa-l joace in permanenta pentru public, si pozeaza constient in ipostaze pe care publicul le poate asimila usor – face cu ochiul, isi unduieste soldurile, bate languros din gene. Dar nu stim ce se ascunde dincolo de astea. Nimeni nu incearca, macar, sa ne dea vreun indiciu. Nimeni nu incearca sa sape. Sa lanseze o ipoteza. Altminteri biata Michelle Williams face tot ce poate intr-un asemenea rol dificil. Si poate destul – de la chicoteala sturlubateca pana la aerul senzual-seducator caruia nu-i poti rezista chiar daca il privesti la rece. Insa nu ajunge ca sa transforme un film de Hallmark in ceva mai mult.

imdb
Regia: Simon Curtis
Cu: Michelle Williams, Eddie Redmayne, Kenneth Branagh

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

(required)

(required)